Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România
Mădălin Mihailovici conduce Veolia România în calitate de CEO din 2017. Totodată, Mădălin Mihailovici îmbină cariera profesională cu cea academică, făcând parte și din corpul profesoral al Facultății de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.
Irina Munteanu, Deputy CEO Veolia Romania
Irina Munteanu, Deputy CEO Veolia România, s-a alăturat companiei în 2008, aducând o solidă expertiză în domeniul financiar și al raportării internaționale. Ea a coordonat proiecte majore de transformare, precum „One Veolia Project România”, care a consolidat colaborarea între entitățile grupului. În prezent, contribuie la dezvoltarea strategică și sustenabilă a companiei, îndeplinind totodată rolul de Deputy CFO pentru Europa Centrală și de Est.
Andrei Hoștiuc, Director HSWQ Veolia România
Andrei Hoștiuc s-a alăturat Grupului Veolia în anul 2009, având deja la momentul respectiv o experiență managerială și operațională extinsă, acumulată atât în țară, cât și în străinătate. Expertiza și profesionalismul său i-au facilitat evoluția rapidă în cadrul companiei, astfel că în 2015 a preluat poziția de Director HSWQ Veolia România.