Declarație de presă 27.10.2021

 

Veolia Energie Prahova

Declarație

 

Veolia Energie Prahova anunță rezilierea Contractului de delegare prin concesiune în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru Municipiul Ploiești. Rezilierea înainte de termen nu va avea niciun impact asupra ploieștenilor, în ceea ce privește furnizarea apei calde și a căldurii pe parcursul iernii care urmează.

În ciuda pierderilor financiare importante înregistrate lunar, Veolia Energie Prahova va asigura continuitatea furnizării cu apă caldă și încălzire către ploieșteni, cu mult peste cele 90 de zile stabilite contractual, încetarea contractului având loc abia la data de 31.03.2022, când sezonul rece va fi închis legal.  

Decizia vine în contextul conjugat al deteriorării accelerate a situației financiare a concesiunii rețelei de încălzire, al unui tarif care nu acoperă nici pe departe costurile furnizării serviciului public și al creșterii masive a prețurilor la gaze la nivel mondial, toate acestea plasând furnizorul de apă caldă și căldură într-o situație nesustenabilă.

Dezechilibrul financiar se datorează neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către autoritățile locale, inclusiv neplata la timp a subvenției datorate sau neaprobarea la timp a ajustării tarifare cuvenite. Veolia a informat autoritățile locale în această dimineață, în conformitate cu clauza contractuală de reziliere.