UNSPREZECE CARTIERE LONDONEZE SE REFORMEAZĂ

Gestionarea deşeurilor într-o capitală presupune servicii de performanţă mondială, inovaţie continuă şi dorința de a asculta ceea ce au de spus locuitorii.
waste

Royaume-Uni

SENSIBILIZAREA CU PRIVIRE LA SORTAREA ŞI RECUPERAREA DEŞEURILOR

Regatul Unit şi-a stabilit obiective ambiţioase în ceea ce privește recuperarea energiei şi reciclarea deşeurilor. Reuşita presupune eforturi susţinute pentru a sensibiliza comunitatea şi a încuraja locuitorii să-şi schimbe obiceiurile şi să recicleze din ce în ce mai mult.
Veolia este prezentă în Londra din anul 1992 şi, în prezent, oferă servicii de reciclare, curăţenie urbană, gestionare a deşeurilor şi întreţinere a spaţiilor pentru 11 cartiere londoneze, inclusiv Westminster, Camden, Tower Hamlets, Lambeth, Brent şi Southwark. De asemenea, implementăm soluţii creative de tratare şi recuperare a deşeurilor pentru organizaţii mari şi mici, inclusiv Hotelul Claridges, Universitatea Kingston şi Poliţia Metropolitană.

 
INOVAŢII LA FIECARE PAS AL GESTIONĂRII DEŞEURILOR

Centrele de sortare exploatate de Veolia în Londra au implementat sisteme menite să îmbunătăţească randamentul proceselor de reciclare a plasticului, sticlei, aluminiului şi oţelului, cartonului şi hârtiei. Instalaţia de ultimă generaţie de Management Integrat al Deşeurilor din Southwark dispune de o unitate de sortare mecanico-biologică care tratează deşeurile reziduale colectate separând componentele reciclabile şi biodegradabile, acestea fiind, ulterior, transformate în combustibil. Mai mult, Instalaţia de Recuperare a Energiei SELCHP deservește în prezent o reţea de încălzire centralizată, reprezentând o sursă durabilă de căldură şi apă caldă, produse din deşeuri nereciclabile care sunt prelucrate la instalaţia respectivă, pentru 2.500 de case.

 

 

Deborah Collins
Director Strategic pentru Mediu şi Agrement, Consiliul din Southwark

Instalaţia de management integrat al deşeurilor din Southwark ne permite să obţinem o rată ridicată de reciclare cu materiale de calitate. Nu am fi putut realiza ceea ce am realizat fără contractul cu Veolia şi fără investiţiile făcute de guvernul britanic şi de Veolia."

  

Cifre cheie

  • 2.870.000 de locuitori şi 1.130.000 de proprietăţi deservite

 

Avantajele pentru clienţi

  • Calitatea deosebită a serviciilor
  • O rată mai mare de recuperare a energiei şi de reciclare a deşeurilor
  • Inovaţie tehnică pentru comunitate

 

Soluţii

  • Logistică: colectare convenţională şi de înaltă performanţă
  • Curăţenie urbană
  • Separarea deşeurilor: sortare de înaltă precizie, sortare acţionată de la distanţă şi sortare mecanico-biologică
  • Reciclare: materie primă secundară reciclată
  • Recuperarea energiei: instalaţie de recuperare a energiei, producţie de combustibil obţinut din deşeuri (RDF)
  • Management şi capital uman: gestionarea personalului, formare profesională
  • Sensibilizarea: dialog cu părţile implicate, preţuri atractive, educaţie specializată şi echipe de informare

4.000 de angajaţi şi 1.500 de vehicule

1,6 milioane de tone de deşeuri manipulate anual