Responsabilitate corporativă

Mărturii

 
1.«Samusocial din Romania este singura organizație neguvernamentală din București care oferă ajutor celor aproximativ 5.000 de persoane adulte fără adăpost din Capitală. În anul 2004, Samusocial din Romania și-a început existența ca ONG Românesc sub auspiciile Samusocial Internațional. Asociația oferă servicii sociale, medicale și psihologice grupurilor dezavantajate (persoane adulte fără adăpost, familii cu copii  care trăiesc în condiții improprii, persoane cu handicap, bătrâni neajutorați, persoane aflate la risc de a deveni fără adapost, tineri dezinstituționalizați).
Anual, asociația Samusocial din România oferă servicii sociale și medicale unui număr mediu de 1500 de persoane diferite.
Centrul Medico-Psiho-Social a fost înființat în anul 2004 cu sprijinul Veolia, care a pus la dispoziția asociației Samusocial din România clădirea de la adresa Șoseaua Grozăvești nr. 82 bis. Tot cu sprijinul Veolia a fost construit noul Atelier Ocupațional.
În 2005 Samusocial din România împreună cu Veolia a reușit deschiderea spațiului de igienă din cadrul Centrului medico-psiho-social, 5 dușuri cu apă caldă, la dispoziția persoanelor adulte fără adăpost.
Istoria Samusocial este strâns legată de Veolia, susținător de încredere al activităților asociației noastre prin susținerea an de an a celor mai importante proiecte Samusocial din România. » Asociația Samusocial din România;

 
2. «Veolia s-a dovedit a fi pentru Infomediu Europa unul dintre cei mai importanți parteneri strategici. Și azi suntem angrenați într-un proiect de anvergură, implementat în școli din peste zece județe românești. Promtitudinea, spiritul proactiv al oamenilor și implicarea în educația ecologică pentru un mediu sănătos sunt doar câteva caracteristici care definesc stilul Veolia.» Stere Crețu, manager Infomediu Europa;

 

 
3. «Am crescut împreuna cu Veolia. De ce? Pentru că până când Veolia a venit și s-a instalat în orașul nostru, noi eram axați în primul rând pe limba franceză, cultură franceză, civilizație franceză, fără să înțelegem că, de fapt, această civilizație înseamnă mult mai mult, și anume, pregătește cetățenii, tinerii ca să devină cetățeni ai planetei, cetățeni ai timpurilor noastre.
Și astfel ne-am coordonat activitățile, lucrând împreună, deja de un număr impresionant de ani, societatea Veolia fiind cea mai solidă, cea mai responsabilă și, din punctul nostru de vedere, cea mai fiabilă să sprijine astfel de activități, gestionând apa în orașul Ploiești. Evident că apa este centrul vital al tuturor cetățenilor din orașul nostru, al tinerilor, iar ei cresc împrejurul nostru prin activitățile comune pe care le facem, învățând să respecte apa și să o prețuiască, ca fiind izvorul vieții.» Steluța Coculescu – Director Alianța Franceză Ploiești;



 
4. «Veolia este cel mai important partener al meu în ceea ce privește proiectele dedicate mediului. Împreună am reușit să construim interviurile și pastilele Ecofrecvența la Național FM, cea mai respectată și longevivă emisiune radio dedicată mediului înconjurător din România. O emisiune care timp de 5 ani a reușit zilnic să-i facă pe cetățenii acestei țări mai responsabili și mai apropiați de mediul înconjurător. Reprezentanții societății civile, personalități marcante ale vieții cotidiene dar și vocile autorităților locale și centrale își găsesc întotdeauna un sprijin în Ecofercvența, mai ales atunci când caută ajutor pentru dezbaterea sau rezolvarea unor probleme legate de locul și modul în care vrem să trăim în viitor. Pentru a avea un București european avem nevoie de un mediu sănătos dar și de proiecte educative și culturale de înaltă clasă în care trebuie să investim  fără a face rabat de la nimic. Am simțit întotdeuna că Veolia își dorește cu adevărat, prin acțiuni concrete, nu doar la nivel declarativ, să pună umarul la dezvoltarea sănătoasă și durabilă a generațiilor care urmează. 
Felicitări echipei Veolia pentru modul în care se dedică tuturor bucureștenilor și nu numai! »Zoli TOTH  - muzician și realizator Ecofrecvența;


 
5.«Radio France Internationale România are de 5 ani un parteneriat important cu Veolia. Cu ajutorul Veolia am putut dezvolta o serie de emisiuni și evenimente care ne-au îmbogățit programele de radio. De exemplu, Park(ing) Day este o intiativa realizată cu sprijinul Veolia. Proiect mondial, realizat în București de RFI România, Park(ing) Day a însemnat transformarea unor spații urbane în parcuri timp de o zi. Mii de oameni s-au putut așeza pe iarbă în parcul apărut în mijlocul orașului iar ascultatorii nostri au avut parte de o zi intreaga de programe speciale. Tot cu Veolia am lucrat și la Ziua Mondială a Apei, când ascultătorii RFI România au participat la degustare de apa plată.
 
Veolia este alături de RFI România și în alte emisiuni și proiecte, cum ar fi Planeta Verde, o emisiune dedicată chestiunilor ecologice de mare actualitate, difuzată în fiecare luni, la 13.30. Pentru RFI România, Veolia este un partener solid și suntem convinși că vom lucra bine împreună și în 2015, anul în care la Paris va avea loc în toamnă una dintre cele mai mari conferințe dedicate schimbărilor climatice la nivel mondial» Cornel ION – Radio France Internationale

 
6. «Elementul cheie care a consolidat relaţia dintre Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) şi Veolia a fost înţelegerea nevoii de colaborare şi sprijin reciproc în educarea şi responsabilizarea publicului în scopul păstrării unui mediu curat şi sănătos. Iar Delta Dunării, una dintre cele mai întinse delte de pe continentul european şi, totodată, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa, este locul ideal pentru dezvoltarea acţiunilor comune dedicate protecţiei naturii. 
Dintre cele mai de răsunet acţiuni organizate în parteneriat le amintim pe cele destinate insuflării dragostei pentru natură, precum promovarea Concursului internaţional de afişe „O şansă Dunării albastre” şi a  programului educaţional „Am un dar pentru Delta Dunării”. Înţelegând că natura depinde de fiecare dintre noi, Veolia şi-a reconfirmat angajamentul său pentru conservarea biodiversităţii prin adopţia simbolică a unei perechi de pelicani, prin popularea fluviului Dunărea cu pui de sturioni, prin sprijinirea eforturilor pentru protejarea habitatelor speciilor periclitate din RBDD (repararea şi consolidarea platformelor de cuibărit pentru pelicanii creţi, realizarea şi amplasarea de bannere). Împreună am derulat campania  de conştientizare publică „Să păstrăm Delta Dunării curată” urmărind informarea largă asupra pericolelor pe care le reprezintă deşeurile pentru mediul natural al Deltei Dunării şi pentru sănătatea locuitorilor săi.  Iar problemele deltei au fost permanent în atenţie, atât în cadrul evenimentelor anuale organizate de Veolia cât şi în cadrul „Forumului de Mediu al Dunării” eveniment internaţional iniţiat de ARBDD ce a servit ca platformă de discuţii pentru toate părţile interesate de construirea unor parteneriate solide şi identificarea de soluţii durabile la provocările de mediu.
Prin sprijinul acordat, de-a lungul celor 7 ani de cooperare,  Veolia s-a dovedit a fi un partener de încredere care a contribuit la transpunerea în realitate a viziunii ARBDD de construire a unui viitor mai bun pentru biodiversitatea specifică Rezervaţiei şi a oamenilor deltei.  Felicitări echipei Veolia pentru toate faptele frumoase dedicate Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării şi exemplul pozitiv ce trebuie urmat de semenii noştri.» Lucian Eduard SIMION - Guvernator ARBDD;

 
7. «Coordonez un muzeu, unic în România, despre o zonă unică în lume, Rezervația Biosferei Delta Dunării. În realizarea  unor proiecte educaționale sau expoziționale deseori apelăm la mediul privat pentru finanțarea acestora. În anul 2009, am avut neașteptata surpriză ca din acest mediu privat, un agent economic ”netulcean” să fie receptiv la proiectele noastre, protejarea mediului înconjurător și dragostea pentru natură fiindu-ne valorile comune care ne-au unit acțiunile. Și cred că nu este nimic mai plăcut decât să faci lucrurile să se întâmple, spre binele celor din jur! Valorificarea exceptionalului patrimoniu muzeal, prin expoziții, lecții tematice și publicații, nu ar fi fost posibilă dacă nu am fi dispus de un mobilier modern de expunere și instalația tehnică aferentă, achiziționate de Veolia. Publicul vizitator nu ar fi avut posibilitatea cunoașterii  diversității specifice mărilor lumii, dacă Veolia nu ne-ar fi îmbogățit colecția de la acvariu cu specii  spectaculoase. Și tot Veolia a fost aceea care a făcut posibilă organizarea la Tulcea a unor evenimente muzicale de excepție, dotându-ne cu o pianină și  mobilier. Astăzi după  aproape șapte ani de colaborare și conturarea unei frumoase prietenii,  spunem mulțumesc! și din nou mulțumesc! entuziastei și implicatei echipe Veolia, pentru că există și că ne este alături în ceea ce facem pentru comunitatea tulceană. Dacă ar fi să aleg un slogan care să definească parteneriatul nostru cu Veolia, cel mai potrivit ar fi: ÎMPREUNĂ PENTRU UN MEDIU MAI SĂNĂTOS!» Cristina DINU - Șef Serviciu Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea;
 
 
8. «Ridicată la 1683, biserica Doamnei, este unul din reperele artei medievale românești din vremea lui Șerban Cantacuzino. Construită și înzestrată cu odoare prin grija și osteneala Doamnei Maria Cantacuzino, biserica adăpostește cel mai vechi ansamblu de pictură murală al Bucureștilor, realizat de zugravii Constantinos și Ioan. Acoperit de repictări în secolul al XIX-lea, scos din nou la lumină în perioada interbelică, valorosul ansamblu de pictură murală a urmat cursul unor ample degradări ce i-au provocat pierderi sau l-au făcut greu lizibil. Scoaterea din nou la lumină a picturii veacului al XVII-lea a presupus realizarea unui amplu proiect și a unor campanii de conservare-restaurare dificile și de lungă durată. Toată această muncă, ce trebuia desfășurată cu infinită răbdare și profesionalism, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant pe care Veolia l-a acordat echipei de restauratori ale societății Pro Patrimonio. Prin continuitatea asigurată lucrărilor de restaurare a picturilor murale de la Biserica Doamnei Veolia a dovedit încă o dată receptivitatea sa la proiecte culturale de prim ordin, implicarea în acțiuni prioritare privind salvarea și punerea în valoare a patrimoniului românesc. Astăzi, după succesive campanii de restaurare susținute de Veolia, o mare parte din picturile murale de la biserica Doamnei se arată din nou în toată strălucirea și autenticitatea lor. O bogată succesiune a reprezentării minunilor și parabolelor lui Iisus, împreună cu impresionanta desfășurare a vieții și martiriului Sf. Gheorghe, poate fi contemplată în pronaosul bisericii, în vreme ce naosul oferă, într-o paletă dominată de intensitatea roșului cinabru, o dinamică ilustrare a vieții și patimilor lui Iisus. » Dan MohanuProfesor Universitar Doctor, responsabil al programului de studii Conservare – Restaurare din cadrul Universității Naționale de Arte din București;

 
9. «ROWMANIA, o idee pe care o aveam de mult pentru România naturală, pentru Delta Dunării, această regină a ecotursimului Românesc, nu ar fi avut nicio șansă fără intuiția și sprijinul real din partea unor oameni care au îndrăznit să vadă în perspectivă, dincolo de beneficiile imediate. Fiecare persoană care a fost alături de mine în ultimii cinci ani a participat cu profesionism și entuziasm la ideea de a face din România o destinație de ecoturism și mai ales un reper pentru iubitorii de rowing. Dar ingredientul care a mișcat lucrurile a fost încrederea partenerilor, adevărați prieteni ai Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23. Dintre cei care au venit alături de mine în ultimii patru ani, în această aventură de echipă, Veolia este chiar cel mai vechi și mai statornic prieten și partener strategic al Asociației. Ne-a unit de la început preocuparea pentru calitatea mediului în care trăim și dorința de a inova responsabil. Dar, poate cel mai important, în acest parteneriat ne-a unit grija comună pentru apă, această resursă minunată de viață. Mulțumesc Veolia pentru acești patru ani de excelentă colaborare! »  Ivan PATZAICHIN - sportiv și antreprenor social;

 
10. «Sistemul centralizat de termoficare este alegerea strategică a municipiului Iași. Contractul de delegare semnat în anul 2012 cu Veolia Energie, pe o durată de 20 de ani, demonstrează angajamentul Primăriei în dezvoltarea termoficării centralizate ca soluție optimă și durabilă de alimentare cu energie termică a orașului, fapt întărit de proiectul european în valoare de 54 milioane euro, derulat de municipalitate în prezent pentru echipamentele de producție și rețele. » Gheorghe NICHITA – Primar al Municipiului Iași;




 
11. «Dacă...privim în urmă constatăm, cu bucurie, că am străbătut un drum lung - peste 15 ani de colaborare - cu multe rezultate, cu bune realizări. Am implementat împreună Programul Internaţional de Educaţie Ecologică şi Protecţia Mediului destinat elevilor şi  îndrumătorilor lor din clasele a III-a, sub auspiciile Veolia. Acest Program rămâne un bun exemplu de cooperare, pe mai multe planuri, care se doreşte a fi continuat.Dacă...ne oprim asupra Întâlnirilor Internaţionale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, constatăm că s-a ajuns, deja, la Ediţia a VII-a. Numărul participanţilor şi delegaţiilor naţionale şi internaţionale a crescut constant, de la 9 la peste 20 de ţări, aşa cum se anunţă participarea din acest an.  Dacă...privim în bibliotecă constatăm că, acolo, se găsesc la loc de cinste, cele cinci cărţi - foarte apreciate - realizate împreună cu Veolia, care au ajuns pe multe rafturi, în peste 50 de ţări, inclusiv la Sediul UNESCO Paris, în cadrul altor întâlniri internaţionale, ultima, 2014, în îndepărtată Japonie, la Întâlnirea care a marcat încheierea Deceniului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă. Dacă...privim în fotografiile realizate de profesionişti sau amatori, întâlnim figuri cunoscute, vesele, calde, ale "Familiei", căci suntem una, Veolia şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO, unită în realizări, toate memorabile. Dacă...Veolia, cu toţi cei care lucrează acolo - oameni deschişi, entuziaşti şi profesionişti - nu ar fi existat, ea ar fi trebuit inventată. 
Dacă...spaţiul nu ne-ar opri, am continua...dar este totuşi loc şi va fi întotdeauna, pentru "Mulţumim Veolia!"» Lucreţia Băluţă - Coordonator Național ASP-net - Comisia Naţională a României pentru UNESCO


 
12. «Veolia pentru pădurea copiilor noștri sau...3 ani de colaborari de succes
În noiembrie - decembrie 2011 când am început colaborarea, noi cei de la ViitorPlus, știam că echipa Veolia este implicată și dedicată proiectelor de mediu. Am început cu ”Reciclează pentru copaci”, proiect prin care deșeurile de hârtie (și carton) ce ajung la reciclare, devin sursă de finanțare pentru împădurirea terenurilor publice degradate pentru care nu există fonduri de la stat.
Colaborarea a continuat în anul 2012 cu participarea Veolia la campaniile de voluntariat la plantare, iar în anul 2013 angajații care au optat pentru un abonament de sport 7Card au ales totodată să susțină cu 5 lei/abonament împăduririle din Pădurea copiilor.
Ce înseamnă implicarea Veolia?
Iata doar impactul Veolia prin Reciclează pentru copaci din ultimii 3 ani:
  • Peste 34 tone de hartie reciclată, la care se adaugă și 2,8 tone de carton;
  • Peste 141 megawatti de energie salvată;
  • 1 hectar de pădure ce nu a mai fost tăiat;
  • Aproape 1 tonă de poluanți care nu au mai ajuns în atmosferă;
  • Peste 77 metri pătrați ce nu mai sunt acoperiți de deșeuri;
  • Aproape 1000 metri cubi de apă economisită;
  • 3500 metri pătrați de teren reîmpădurit.
Padurea copiilor multumeste Veolia pentru implicare!» Echipa ViitorPlus

 
13. «Derulat sub auspiciile dorinţei comune de a promova cunoaşterea biodiversităţii, protecţia mediului şi educaţia pentru mediu, parteneriatul cu Veolia s-a concretizat printr-o gamă largă de activităţi, dedicate cercetării ştiinţifice, publicării de carte, susţinerii unor evenimente ştiinţifice şi a educaţiei ecologice a copiilor, colaborării în cadrul “Clubului Biodiversităţii”. S-au realizat multe lucruri bune împreună, cu profunde seminificaţii pentru relaţia dintre mediul academic, cel economic privat şi societatea ca beneficiar.
Un aspect semnificativ îl reprezintă cercetările ştiinţifice realizate asupra biodiversităţii staţiei ARCUDA (zonă utilizată de către Veolia, în producerea apei potabile a Bucureştiului), cu scopul cunoaşterii, protecţiei şi conservării valorilor naturale.
Veolia este un partener care promovează diseminarea cunoştinţelor despre plante, ca element fundamental al întregii biodiversităţi. Astfel au văzut lumina tiparului trei cărţi bilingve (română, engleză), destinate plantelor din Grădina Botanică Bucureşteană, plantelor şi habitatelor protejate din Munţii Bucegi şi respectiv din perimetrul Staţiei ARCUDA.
Dotarea Centrului de Educaţie Ecologică din Grădina Botanică Bucureşteană şi organizarea în comun a evenimentului ştiinţific internaţional, destinat aniversării a 150 de ani de existenţă a acesteia, sunt alte repere de referinţă ale parteneriatului cu Veolia. La toate acestea se adaugă şi acţiunile comune din cadrul “Clubului Biodiversităţii”, care promovează la nivel naţional şi internaţional valorile naturale şi culturale, comunicarea şi conştientizarea relaţiei complementare dintre om şi natură.
Acest parteneriat dintre Asociaţia Grădinilor Botanice din România şi Veolia, dedicat NATURII şi OMULUI, reprezintă un exemplu semnificativ de colaborare pe care doresc să-l apreciez în mod deosebit. » Prof. Univ. dr. Anca SÂRBU, Universitatea din Bucureşti - Asociaţia Grădinilor Botanice din România - Preşedinte.